Istoric

Desvoltarea Neurofiziologiei în România

În ţara noastră orice cercetare din domeniul neuroştiinţelor are la origini personalitatea lui Gheorghe Marinescu. Întors în ţară după o activitate prodigioasă la Paris şi Berlin, Marinescu fondează în 1919 şcoala neurologică dela Colentina. Aici se înconjoară de o pleiadă de colaboratori foarte veloroşi. Dovadă superbul volum privind comunicările dela Congresul de Neurologie ţinut la Bucureşti în 1933 cu participare internaţională, prefaţat de Ramon y Cajal.

Colaboratorii lui Marinescu în domeniul neurofiziologiei au fost Oskar Sager (1894-1981) şi Arthur Kreindler (1900-1988). Bazaţi pe cercetările efectuate, ei au elaborat două cărţi importante pentru istoria neurofizilogiei româneşti: „Les reflexes conditionnels” în 1935 şi „Le tonus des muscles stries”, bazat pe studiul cronaxiei, în 1937. La recomandarea lui Marinescu, Oskar Sager a studiat împreună cu Dusser de Barenne la Amsterdam nucleii talamici şi a descris trei sindroame talamice. După război Oskar Sager a devenit profesor de Neurologie la Spitalul Colentina şi Academician, iar Arthur Kreindler director al Institutului de Neurologie, pe care la fondat, şi profesor de Neurologie la Spitalul Central. Institutul de Neurologie creat de el a devenit placa turnantă a cercetării româneşti de Neurofiziologie. Aici erau prezentate în fiecare an rezultatele cercetărilor efectuate în întreaga ţară.

La Colentina Oskar Sager împreună cu Valeriu Neştianu şi Viorica Florea-Ciocoiu studiau fiziologia formaţiei reticulate, relaţiile somn-veghe, transmisia excitaţiilor vizuale la cerebel, transmisia excitaţiilor senzitive la rhinencefal, fiziologia cerebelului, rigiditatea prin decerebrare. Împreună cu Alexandru Şerbănescu a făcut primele înregistrări cu microelectrozi din ţara noastră. În Institutul de Neurologie Arthur Kreindler publica „Anatomo-fiziologia clinică a Sistemului nervos central”, împreună cu Vlad Voiculescu, şi „Physiologie et Pathophysiologie du cervelet”, împreună cu Mircea Steriade. Acesta din urmă a fost personalitatea cea mai proeminentă a neurofiziologiei româneşti din acea perioadă. Studia potenţialele evocate îndeosebi vizuale în ţară şi în străinătate, împreună cu Giuseppe Moruzzi sau Frederic Bremer, fiziologia cerebelului şi a complexului amigdalian. După 1968, în Canada, a devenit profesor la Catedra de Neurofiziologie a Universităţii Laval din Quebec (succesor al lui H. Jasper) şi a impresionat lumea ştiinţifică prin multiple lucrări de referinţă în fiziologia talamusului. A decris oscilaţiile cortico-talamice, rolul nucleilor reticulaţi talamici ca pace maker în producerea fusurilor de somn, dinamica cerebrală în cursul somnului. A fost primul care a demonstrat rolul neuronilor reticulaţi GABA ergici. Folosind înregistrările intraneuronale la animal şi potenţialele de câmp în somnul uman, a descoperit oscilaţia lentă de sub 1 Hz generată de cortexul cerebral. În cursul îndelungatei sale activităţi ştiinţifice, Mircea Steriade (1924-2006) a fost autorul a peste 400 de lucrări publicate şi a şapte monografii. Cărţile sale: „Intact and sliced brain”, „Brain cholinergic systems” sau „Neuronal substrates of sleep and epilepsy” sunt considerate lucrări de pionierat în domeniu. La lucrările institutului participa în fiecare an, venind dela Târgul Mureş, Liviu Popoviciu. El făcea deasemenea cercetări în somn ( a fost pentru un timp vice-preşedinte al societăţii europene de somn şi a organizat un congres european la Târgul Mureş). A scris „Somnul şi visele”.

Liviu Popoviciu a produs primele hărţi EEG computerizate în România, folosind parametrul de activitate al lui Hjorth la epileptici. În acelaşi timp, în laboratorul de Neurofiziologie experimentală al Institutului, Eduard Krighel elabora lucrări valoroase privind rolul de macaz (transfer senzorial) al nucleilor asociativi ai talamusului (Pulvinar-Lateralis Posterior) sau, împreună cu soţia sa, Nela Misson Krighel şi Noemi Luca, corelatele biochimice ale descărcărilor epileptice. În America, împreună cu Irving Cooper, a introdus stimularea cerebelului, ca metodă terapeutică în epilepsie. Dan Volanschi ajutat de un biochimist remarcabil, Constantin Pintilie, a introdus dozarea în sânge a drogurilor anticomiţiale la epileptici, demonstrând complianţa foarte diferită a acestor bolnavi. Iar în Laboratorul de Neurofiziologie clinică dela Spitalul Central, Ion Stoica şi Georghe Călcăianu elaborau un tratat de Electroencefalografie şi EMG, apreciat în epocă.

Constantin Vasilescu, după un stagiu efectuat la profesorul Gilliat, a introdus primul studiul vitezei de conducere a nervilor periferici în ţara noastră. Lucrarea lui cea mai apreciată a fost studiul vitezei de conducere ca metodă de depistare precoce a intoxicaţiei cu sulfură de carbon. Dan Ionescu şi Virgil Apostol (ultimul după un stagiu de pregătire la Quebec) au făcut încercări de înregistrare cu microelectrozi, deşi condiţiile lor tehnice erau relativ precare.

În laboratorul de Activitate Nervoasă Supeioară, Radu Rogozea şi Dan Psatta au pus la punct tehnica de înregistrare cu electrozi implantaţi cronic la animalul în comportament liber. În continuare Radu Rogozea, împreună cu Julia Ungher şi Svetlana Şirian sau Viorica Florea Ciocoiu, au studiat EEG reflexul de orientare (activitatea formaţiei reticulate) la om şi animal, în condiţii normale şi patologice. După plecarea la Geneva a lui Dan Volanschi, Radu Rogozea a preluat studiul epilepsiei şi al terapiei antiepileptice, cărora le-a adus îmbunătăţiri. A fondat Societatea română de luptă împotria epilepsiei, care ţine şi în prezent conferinţe anuale de real succes.

În perioada experimentală D M Psatta a studiat funcţia hipocampui, făcând leziuni diferenţiate în hipocampu dorsal şi ventral. A descris un sindrom limbic de hipocamp dorsal şi unul de hipocamp ventral (ce se pot regăsi şi la om). A descris relaţiile hipocampo-hipotalamice, prin înregistrarea potenţialelor evocate reciproce dintre HD-HV şi diverşii nuclei hipotalamici. A pus în evidenţă mecanismele motivaţiei şi ale memoriei recente la animal. A demonstrat rolul nucleilor talamici ai liniei mediane în învăţare şi modificările comportamentale care apar după leziunea lobului parietal la animal. Aceste lucrări au fost recompensate cu premiul Gheorghe Marinescu al Academiei. După 1973 a studiat prin EEG limitele de variaţie ale EEG la copilul de vârstă şcolară, efectuând spectre de frecvenţă la peste 1000 copii normali şi cu factori de risc encefalopat în antecedente. A demonstrat deficitul de maturaţie EEG la copilul oligofren, iar împreună cu Ricci Goldstein (dela clinica de endocrinologie) au propus tratamentul cu arginin vazotocină (un octapeptid descoperit în epifiză de S Pavel). A construit la Institutul de Fizică un aparat original de biofeedback cu care a făcut cercetări umane şu experimentale în epilepsie, publicate în ţară şi străinătate. După 1980 a trecut la studiul automatizat al spectrelor de putere EEG şi al potenţialelor evocate (folosind un convertor analog digital construit la IFIN), iar după 1985 la studiul generatorilor potenţialelor evocate şi al Mappingului EEG: Programul original de Mapping EEG elaborat şi perfecţionat împreună cu Irina Jipescu, Mircea Olaru şi Mihaela Matei este utilizabil în clinică şi competitiv pe plan internaţional. S-a elaborat în timp o întreagă semiologie electrofiziologică a bolilor sistemului nervos, care completează semeiologia clasică, cu certe efecte diagnostice în boli precum Scleroza Multiplă, Epilepsia, Accidentele cerebro-vasculare, Traumatismele cranio-cerebrale, Afazia, Alexia, Scleroza Laterală Amiotrofică, Afecţiunile cerebelului, Afecţiunile măduvei spinării. A scris un curs de „Neurofiziologie aplicată”, pentru Universitatea Ecologistă. După 1990 a revigorat Societatea de Neurofiziologie clinică, înfiinţată iniţial de M.Steriade, şi a afiliat-o la Federaţia Internaţională de Neurofiziologie clinică. A fost preşedintele acestei societăţi între 1990 şi 2002.

În prezent o nouă generaţie de neurofiziologi este pe cale să apară. Se remarcă în mod deosebit Mihai Moldovan, care lucrează în paralel în Bucureşti şi la Copenhaga. Studiază cu deosebit succes, experimental şi clinic, activitatea nervilor periferici. A pus în valoare metode de studiu posttraumatic al nervilor periferici. Foloseşte în paralel studiul electrofiziologic şi histologic (histograma de fibre) al nervilor periferici. În Canada, la Montreal, Florin Amzică continuă studiile în laboratorul lui Steriade, fiind interesat îndeosebi de activitatea electrică şi funcţiile gliei. În ţară, Teodor Lupescu investighează deasemenea clinic EMG şi viteza de conducere a nervilor periferici şi a pus la punct studiul poteţialelor motorii prin stimulare magnetică transcraniană, cu reale beneficii pentru clinica bolilor neurologice. Mihai Apostol continuă investigaţia bolnavilor prin Mapping EEG şi Potenţiale Evocate la Spitalul Colentina. Iar Vlad Moldoveanu şi un grup de cercetători dela Cluj (Ţibre, Popa) sunt preocupaţi de studiul tonusului vagal prin măsurarea intervalelor dintre complexele EKG la bolnavi cu afecţiuni neurologice şi neuropsihice. A fost publicat un volum de „Neurofiziologie clinică”, sub redacţia lui Leon Zăgrean. La Facultatea de Medicină şi la Facultatea de Biologie se fac încercări de studiere cu microelectrozi a culturilor de celule. O echipă tânără este hotărâtă să preia şi să desvolte Societatea română de Neurofiziologie Clinică.

Dan Psatta, Septembrie 2008